February 4, 2024 admin

Interviu Gandul.ro

Diagnosticul 3D al medicului artist. REBECA Dumitru: „Simt un spirit de apartenență mai puternic cu pictura mea”

Rebeca Dumitru a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie și și-a început rezidențiatul la Spitalul de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. Apoi, a continuat la Spitalul Elias și, în prezent, este medic rezident la Spitalul Militar Central. Pe lângă profesia nobilă pe care și-a ales-o, tânăra bucură oamenii cu lucrările sale. Rebeca pictează într-un mod aparte, folosind o tehnică specială. 

Abordarea inedită pe care medicul artist o prezintă, anume o combinație de pictură si modelaj pe pânză o face o apariție unică pe piața de artă din România.

„Încă din școala generală mi-am dat seama că îmi face plăcere să ajut oamenii și prin ajutorul pe care îl ofer primesc o satisfacție de care pot să mă bucur în fiecare zi lucrând în acest domeniu medical. Sunt medic rezident în medicină internă, urmează să termin această specializare și mă gândesc să mai fac încă o specializare. Vreau să am un traseu lung medical ca să pot să aprofundez domeniul cât mai bine și să urmez o specializare. Apoi, poate cardiologie, nefrologie. Încă nu m-am hotărât, dar asta ar fi perspectiva mea de viitor.

Este o provocare în fiecare zi. Într-adevăr, nu pot să nu recunosc că sunt și momente de tristețe, dar ele sunt întrecute de momentele în care pacienții sunt vindecați și satisfacția pe care o aduc astfel de momente cred că nu se poate măsura cu niciun alt sentiment, pentru că sănătatea, până la urmă, e cea mai importantă și mă bucur să ajut în sensul acesta”, a povestit Rebeca.

„Simt un spirit de apartenență mai puternic cu pictura mea”

Rebeca pictează de mică. În ultimii ani și-a perfecționat tehnica, iar lucrările ei au căpătat un farmec aparte.

„Pictez încă de copil. Nu știu dacă am descoperit pasiunea propriu-zisă sau ea a existat întotdeauna în mine, dar am ales să o exprim pentru că este un lucru important să-l facem atunci când avem o pasiune, să ne găsim timp pe care să-l alocăm dezvoltării acesteia.

În ultimii patru ani am dezvoltat tehnica această abstractă 3D îmbinată cu modelaj și sculptură. Mi-am dorit să pot să-mi ating mai ușor visele pe care le am și ideile pe care le am atunci când încep să alcătuiesc o idee. Folosesc pictura, dar având structurile 3D am impresia că le pot atinge. Și nu știu, simt un spirit de apartenență mai puternic cu pictura mea în modul acesta.

Genul acesta de pictură, pur și simplu, l-am experimentat ușor-ușor, adică îmbinația de pictură cu modelaj. Am început întâi cu structuri mai micuțe, cu lut, în straturi mai micuțe, ca un fel de basorelief, iar apoi am fost îndrăzneață. Important e să îndrăznești, să ai curaj să te exprimi. Nu mă încadrez în anumite norme artistice. Poate că nu este un stil apreciat de toată lumea, dar atât timp cât eu îmi privesc lucrarea și simt că face parte din mine, cred că acesta este cel mai important lucru”, a explicat tânăra.

„Bucățele din mine au călătorit și reușesc să călătoresc și eu prin intermediul lor”

De-a lungul timpului, lucrările sale au ajuns în toate colțurile lumii.

„Mă simt deosebit de onorată și fericită că pot să împărtășesc din pasiunea mea, din bucuria mea cu multe alte persoane și cumva, când stau să mă gândesc pe unde au ajuns lucrări de-ale mele și simt că sunt împrăștiate în multe colțuri ale lumii, e ca și cum bucățele din mine au călătorit și reușesc să călătoresc și eu prin intermediul lor. Pur și simplu mi se pare că pot să ofer bucurie pentru că cel ce-mi alege o pictură, o lucrare înseamnă că rezonează cu mine și cumva suntem cu toții prieteni.

Cred că m-a ajutat foarte mult pictura în profesia de medic, ceea ce poate părea surprinzător pentru multă lume. Cumva simți nevoia după spital să te deconectezi de la suferință, că e multă suferință și să te regăsești. Te relaxezi printr-o formă de expresie artistică, pentru că atunci când vin de la spital și pictez, simt că mă pot relaxa și simt că speranța revine. Psihicul e întotdeauna stabil îmbinând aceste două profesii și cumva eu și ajut pacienții în cazurile de care am parte la spital prin optimismul pe care pictura mi-l dă”, a spus artista.

Rebeca Dumitru, medic și artist plastic (cu pseudonimul artistic Agape’s Reign) va prezenta în premieră expoziția de pictură și sculptură „Interpretări de adevăr”. Vernisajul va avea loc  joi 15 februarie 2024, orele 18:30, în holul central al Hotelului Grand Continental din București, Calea Victoriei 56. Expoziția se va întinde pe durata a două săptămâni.

O parte din profitul din vânzări va fi donat către Rotary Club București Phoenix în susținerea proiectului districtual “Drogurile – de la fascinație la dependență”